POET AMATOR

Aştept nerăbdător, să scriu în fiecare seară
Atunci când am dorinţa să o fac
Şi recunosc, că n-ar fi pentru prima oară
Când încă sper, să scriu cuiva pe plac

O fac cu uşurinţă, căci sunt un mare amator
Aştept şi am speranţa, că vremea o să vină
Oricum n-am ce să pierd, şi sunt încrezător
Că nefiind poet, găsesc uşor o rimă.

Îmi place poezia, şi îi rămân dator
N-am scopuri când o fac, şi nu-mi doresc un nume
Aştept chiar şi post-mortem, măcar un cititor
Să-mi pună cărţile-n vitrină, şi să mă răzbune.

Trandafirul de la tine

Trandafirul de la tine ăla roşu, îl mai şti ?
Stă de mult şi te aşteaptă, tot mai speră ca să vi
Să-i mai pui un strop de apă, s-a uscat de dorul tău
C-ai fost primul om cu suflet, ce l-a pus la pieptul său

Trandafirul de la tine, ăla roşu şi uscat
L-am pus sus pe etajeră, lângă sfintele icoane
Ziua mă închin la ele, şi mă rog neîncetat
Iar noaptea adorm cu el, şi cu sfintele canoane.

LUMEA NU SE SCHIMBĂ

De mii de ani se străduieşte omenirea
Să schimbe cursul vieţii, şi zilele la fel
S-aducă noutatea, ce va schimba menirea
Să pună-n lanţ natura, şi timpul cel rebel

Trăirea pe pământ nu poate fi trucată
S-au străduit s-o facă, biserici şi armate
Păgâni sau credincioşi, de dreaptă judecată
Cu toţii au sfârşit, în încercări deşarte

Destinul nu se schimbă, se-ncearcă fără rost
Nimic nu-i nou sub soare, e totul cum a fost
Iar lumea e la fel, ce-a fost o să mai fie
E fără de ieşire, suntem doar muritori în agonie.

SPONTAN

Mă recunosc în fiecare faptă, sau gândire
Atunci când reacţionez, în mod rapid
Sunt adaptat, să trec uşor peste dezamăgire
Dar nu-nţeleg, s-o fac în mod stupid

Îmi place aventura, la fel ca provocarea
Dar nu consumator, cu-abonament de aventuri
M-aprind în mine însumi, şi-mi place nerăbdarea
Iar când iubesc, nu-mi fac din asta scopuri

Port în priviri speranţe, şi nu păstrez regrete
Dau viaţa mea la alţii, de-a fost pusă-n predicţii
Accept realităţi, mai strâmbe sau mai drepte
Dar nu-i accept cu scuze, pe cei ce vor adicţii.

MODEST ?

Sunt cumpătat, în ce-mi propun să fac
Accept realitatea faptelor finale
Privesc cu fruntea sus, ce nu mi-ar fi pe plac
Câştig sau pierd, trăirile îmi sunt egale

Nu vreau să fiu total modest, dar nu-i sfidez pe semeni
Şi nu vreau modestia, la note şi la carte
Ţin să-mi cunosc puterea, şi nu mă-ntrec cu nimeni
Dar nu accept nicicum, să fiu modest la fapte.

CÂND EŞTI CU MINE

Sunt mai puternic ca oricând, când eşti cu mine
Şi mă reclam la oameni, pentru exces de zel
Mă tot mândresc prin lume şi-o fac fără ruşine
Că eşti esenţa pură,şi unică de fel

Sunt unicul bărbat, copleşitor de sigur
Că am unicitatea, iubirii ce mi-o poartă
Mă laud pretutindeni, aşa de unul singur
C-am pariat cu viaţa şi-am câştigat în soartă

Port în priviri, speranţe şi virtuţi
Şi ignoranţa de orice şi de oricine
Am înălţimea munţilor semeţi
Şi sunt nemuritor, atunci când eşti cu mine.

SUNT VEŞNICUL DATOR

Încrezător şi sigur, mai mult ca niciodată
Aştept să se-mplinească, ursitele preziceri
Şi mă gândesc senin, la viaţa datorată
Aşa cum mi-a fost scris, şi cum s-a spus în ziceri

Adorm în fiecare seară cu recunoştinţă
Şi mă trezesc cu rugăciuni, în fiecare dimineaţă.
Nu-mi fac duşmani, şi n-am nimic murdar pe conştiinţă.
Deci joc cinstit, cu cărţile pe faţă.

M-aşez la rând, şi stau cu sufletul tihnit
Aş vrea să fiu şi după, şi-aştept pios în şoaptă
Sunt veşnicul dator, privind la ce-am primit
Şi-aş vrea s-ajung în rai, sau chiar măcar la poartă.

TU NU EŞTI DE AICI

Tu nu eşti de-aici ci dintr-o altă lume
Te aşteptam de mult, să pot să te-ntâlnesc
Priveam cu teamă, dar speram într-o minune
Vroiam să fiu şi eu ca orice om, şi să iubesc

Tu nu eşti de-aici, tu eşti din lumea-n care
Cei de acolo nu mint şi nu ştiu să rănească
Eşti din tărâmul sufletelor pure şi nemuritoare
Unde-a iubii înseamnă, decât să dăruiască

De fiecare dată când lipseşti, îmi este dor
Nu reuşesc, jeratecul din inimă să-l sting.
Îmi amintesc cum mă priveşti, şi simt că zbor
Iar măreţia sufletului tău, mă face ca să plâng.

CITITORULUI MEU

Mă tot gândesc demult, să scriu o poezie
Eram copil firav, când s-a născut dorinţa
Citeam împătimit din mari poeţi, trăiam cu bucurie
Şi recitam şi-n somn, din strofe ce mi-au hrănit fiinţa

Simţeam opusul omului normal
Şi mă visam în lumea ireală
Vroiam să mă descopăr, în mod spiritual
Şi să-nţeleg misterul, dintre credinţă şi morală

Acum când stau să scriu şi să gândesc,
La vechea mea dorinţă, mă grăbesc
Mă-ncurajez timid, şi m-amăgesc
C-ar fi de-ajuns şi-un cititor, să-l fericesc.

ADIO PRIETEN DRAG

Îţi spun adio prieten drag, şi-ţi mulţumesc,
C-ai stat cu mine, aşa de multă vreme
Dar simt că este timpul să sfârşesc
Minciuna, de-a mă iubii decât cu mine

Simt tot mai mult, tristeţea ce ne leagă
Dar ştiu că depărtarea, vaporului zărit
Va pierde amintirea noastră, în lumea largă
Şi v-om uita păcatul, în care am trăit

Adio deci prieten drag, îţi aminteşti
Când îţi spuneam, că nu-i de-ajuns să fi îndrăgostită
C-aştept cu-nfrigurare, să poţi să mă iubeşti
Să pot să-ţi fiu iubit, să poţi să-mi fi iubită?